Modul coreean de îngrijirea pielii a câștigat o popularitate imensă la nivel global. Piața de frumusețe este acum inundată de produse cosmetice coreene. Putem spune că îngrijirea pielii în stil coreean a adus o revoluție în industria frumuseții.
Dar ce face rutina coreeană de îngrijire a pielii atât de populară? Putem integra unele dintre obiceiurile coreene de îngrijire a pielii în stilul nostru de viață? Suntem aici pentru a răspunde exact la asta.
Fără a pierde timpul, vă prezentăm cele mai bune sfaturi coreene de îngrijire a pielii care vă vor ajuta să aveţi o piele strălucitoare, fără cusur:
1. Masaj
Când auziți de masaj, nu vă puteți abține să vă gândiți la toate acele aparate fanteziste pentru masaj care au inundat piețele, nu-i așa? Dar dacă mergeţi pe calea coreeană, nu aveţi nevoie de aşa ceva. Tot ce trebuie să folosiţi sunt degetele. Femeile coreene cred în magia masajului. Își folosesc degetele, prin mișcări circulare, pentru a-și masa fața. Puteți începe cu fruntea, apoi treceți la pomeți, pentru a ajunge în sfârșit la linia maxilarului.
Masajul regulat ajută la creșterea circulației sângelui la nivelul feţei, ceea ce vă va face pielea strălucitoare și proaspătă. Puteți masa în timp ce vă curățați sau hidratați. Este o parte integrantă a rutinei coreene de îngrijire a pielii. Țineţi minte că trebuie să lucraţi în direcția mușchilor și nu invers. Nu uitaţi să procedaţi cu blândeţe.
2. Curăţare dublă
Curățarea dublă este o caracteristică esențială a rutinei coreene de îngrijire a pielii. În primul rând, utilizați un demachiant pe bază de ulei pentru a îndepărta impuritățile grase, cum ar fi machiajul și crema de protecție solară. Al doilea pas implică utilizarea unui demachiant pe bază de spumă pentru a îndepărta impuritățile precum transpirația și murdăria. Metoda de curățare în doi pași vă asigură că aveți o piele foarte curată înainte de a începe să vă trataţi fața cu substanțe nutritive.
3. Exfoliere
Femeile coreene folosesc de obicei o cârpă umedă pentru a-și masa fața zilnic. Este încă un pas nelipsit în rutina coreeană de îngrijire a pielii. Folosirea unui prosop exfoliază acumularea de murdărie, praf și celule moarte ale pielii, pentru a dezvălui pielea strălucitoare. Ar trebui să faceţi mișcări circulare în sus.
4. Trucul de estompare
Rutina coreeană de frumuseţe nu este doar despre trucurile și sfaturile de îngrijire a pielii, femeile coreene se regăsesc întotdeauna cu un machiaj impecabil cu aspect natural. Metoda lor? Ele preferă estomparea. După cum sugerează și numele, vi se cere să estompați imperfecțiunile și să nu le ascundeţi complet sub straturi de machiaj. În acest fel machiajul va areta natural și nu artificial.
5. Punerea în valoare a buzelor
Transformaţi buzele în punctul focal al feței. Inspiraţi-vă de la femeile coreene și folosiţi o culoare strălucitoare și vie. Tamponaţi puțin ruj în centrul buzelor. Trucul este să vă faceţi buzele să arate ca și cum aţi suge o acadea de cireșe. Acest lucru aduce un contrast bun și face pielea feţei să arate şi mai frumos.
6. Îngrijirea pielii de sub ochi
Femeile coreene știu că pieleade sub ochi este diferită de restul feței și necesită o hidratare suplimentară. Suntem obişnuite să folosim cremă de ochi doar când vedem primul rid, în timp ce coreencele folosesc o cremă de ochi ca parte a rutinei zilnice de îngrijire a pielii. Este unul dintre cele mai importante sfaturi coreene de îngrijire a pielii.